Satul românesc, cu gusturile lui inconfundabile și aromele păstrate în rețete de familie, cu meșterii care dau formă lemnului și pământului, cu oamenii care știu să transforme anotimpurile în povești, se află în pragul unei dispariții lente. Profi a înțeles acest lucru nu din rapoarte, ci din drumuri făcute în sate, din discuțiile cu oamenii, cu micii producători artizanali care dispar, sufocați de reglementările rigide, dar mai ales de lipsa unei piețe de desfacere care să le pună în valoare munca.
Profi a înțeles că miza nu este doar economică, ci una culturală și socială. Așa s-a născut Via Profi. Lansată în iunie 2023, Via Profi este o platformă digitală unică în România, concepută ca o „călătorie” prin România rurală. Misiunea sa: să conecteze direct consumatorii cu acei mici producători locali, valorificând tradițiile culinare și măiestria artizanală prin rute de explorare atent organizate.
Impactul a fost rapid și semnificativ: în doar un an și jumătate de la lansare, platforma a ajuns la 40 de județe cartate, 950 de producători, 11 categorii de produse, peste 1,7 milioane de accesări, 2,3 milioane de pagini vizualizate și peste un milion de utilizatori. De la cei 200 de producători din 10 județe în faza inițială, proiectul s-a extins rapid, adăugând peste 600 de mici producători doar în perioada 2023-2024.
Impactul platformei nu se numără însă doar în cifre, ci și în oameni. Un exemplu emoționant este cel al unei producătoare de miere din plante speciale. După ce anul trecut i-a ars casa, colaborarea cu Profi prin programul „Raftul cu Bunătăți Locale” și promovarea pe platformă au ajutat-o să se „repună pe picioare”. O poveste care arată că platforma oferă și o șansă la un nou început, asigurând continuitatea unei vieți și a unui meșteșug.
Cu rute noi de explorare, cu meșteșuguri redescoperite, cu evenimente dedicate producătorilor locali și cu o comunitate mereu în creștere, Via Profi este un drum care abia începe. Și poate că nu e deloc întâmplător faptul că Via Profi s-a născut din Timișoara. Aici, în orașul în care a fost deschis pe 29 iunie 2000 primul magazin PROFI și unde compania are și astăzi sediul său administrativ, începe de peste două decenii drumul către comunitate. O comunitate adunată în jurul celor peste 1.700 de magazine proprii și partenere din peste 890 de localități urbane și rurale, care situeaza Profi, parte din Grupul Ahold Delhaize în topul angajatorilor privați din România.
România se schimbă, dar Via Profi este dovada că unele lucruri merită păstrate, arătate și transmise mai departe. Pentru că odată pierdute, nu se mai întorc.
Despre PROFI
Profi este cea mai mare rețea de retail modern din România, cu cea mai mare extindere geografică din țară. Este cel mai mare angajator privat având aproape 26.000 de angajați în magazine integrate și partenere. Este un pionier în formatul de proximitate, cu peste 1.700 de magazine (proprii și partener) în peste 700 de localități, oferind ~6000 de produse, cu accent pe producția locală și branduri proprii. Deține formatele Profi Super, City, GO și Loco, și are o expansiune rapidă și o cifră de afaceri în creștere, fiind un jucător important pe piața de retail.