Inovație românească cu impact global
Pentru cine cunoaște Timișoara, ELBA este parte din identitatea orașului, o poveste de muncă, inovație și precizie. În orașul de pe Bega, există industrii care nu doar că au trecut testul timpului, ci au devenit repere naționale și europene. O pagină esențială din istoria industriei românești este și prima linie de producție din România pentru corpuri de iluminat dedicat zonelor antiexplozive – antiex.
Create inițial pentru medii industriale grele cum ar fi petrol, gaze, minerit, corpurile antiexplozive ELBA s-au extins și în domenii aparent inofensive, precum morile de făină. Praful rezultat în urma măcinării grâului este extrem de inflamabil, iar iluminarea sigură devine o condiție esențială pentru protejarea vieților.
Lider de Necontestat pe Piața de Antiex
Astăzi, ELBA produce anual între 4.000 și 5.000 de unități, dintre care aproximativ 1.000 sunt destinate exportului. Chiar dacă în România mai există un singur producător cu o gamă foarte restrânsă, ELBA rămâne liderul incontestabil al pieței, având cea mai extinsă capacitate și experiență din țară. Produsele antiex ELBA sunt utilizate în industrie, infrastructuri critice, rafinării, centrale nucleare și mori din întreaga lume (inclusiv Arabia Saudită și Israel), în domenii unde calitatea și siguranța sunt cerințe critice, nu simple opțiuni. Ele sunt rezultatul muncii continue a inginerilor și tehnicienilor timișoreni care, timp de decenii, au perfecționat o tehnologie menită să protejeze vieți.
În spatele producției stau oameni cu o loialitate greu de întâlnit în industriile moderne. Cel mai vechi specialist implicat în zona de antiex are 38 de ani vechime în companie — aproape cât istoria întregului domeniu la ELBA. Chiar dacă nu se poate estima numărul de produse care i-au trecut prin mâini, impactul său este uriaș: zeci de generații de corpuri antiex care astăzi protejează zone periculoase din România și din afara ei.
Procesul de producție este deopotrivă tehnic și riguros. Toate reperele metalice sunt produse în România, carcasele sunt turnate sub presiune din aliaj de aluminiu, iar echiparea se face cu module LED și componente electronice de înaltă calitate, conforme cu standardele internaționale de securitate sporită și construcție antideflagrantă. Fiecare produs este certificat antiex conform directivei europene, garantând funcționarea în medii unde o singură eroare ar putea declanșa o tragedie.
Testarea corpurilor de iluminat cu protecție antiex este un proces esențial pentru garantarea siguranței în exploatare și conformității cu directivele ATEX și standardele internaționale aplicabile. Fiecare corp de iluminat este supus unor teste riguroase, menite să verifice rezistența, fiabilitatea și funcționarea corectă în medii cu potențial exploziv.
Testele includ verificări electrice, mecanice și termice, precum și evaluarea gradului de protecție împotriva pătrunderii prafului și a umezelii (IP). Sunt analizate parametri precum rezistența la impact, etanșeitatea carcasei, stabilitatea componentelor, temperatura maximă de funcționare și prevenirea apariției scânteilor sau suprafețelor fierbinți.
De asemenea, corpurile de iluminat sunt supuse testelor de durabilitate și funcționare continuă, pentru a simula condițiile reale de utilizare. Testarea se realizează în laboratoare autorizate, utilizând echipamente certificate, iar rezultatele sunt documentate și trasabile.
Prin aceste proceduri stricte de testare se asigură faptul că fiecare corp de iluminat antiex îndeplinește cerințele de siguranță, oferind protecție maximă personalului și continuitate operațională în zonele cu risc de explozie.
Sub un singur acoperiș, la Timișoara, se construiesc corpuri de iluminat care protejează vieți în unele dintre cele mai dificile condiții imaginabile. Povestea ELBA este o poveste industrială românească despre continuitate, excelență și o responsabilitate dusă impecabil timp de peste jumătate de secol. Este o poveste despre Timișoara Revoluționară ce merită spusă.





