O poveste Revoluționară

Continental Anvelope România – De 25 de ani, un pilon stabil al industriei timișorene.

80 de milioane de mașini echipate în întreaga lume

Începută în 1998 ca prima investiție Greenfield a Continental în România, fabrica de anvelope din Timișoara nu a fost doar o construcție industrială ci începutul unei noi ere economice pentru regiune – o fabrică construită de la zero, gândită să fie un etalon al performanței. Practic, Timișoara a devenit un benchmark global, arătând lumii întregi standardul după care urmau să fie judecate și construite celelalte fabrici ale grupului.

În cei peste 25 de ani, fabrica din Timișoara a produs peste 330 de milioane de anvelope, un volum impresionant care a echipat echivalentul a aproximativ 80 de milioane de mașini în întreaga lume. Investițiile financiare reflectă ambiția grupului: peste 700 de milioane de euro au fost alocați până acum pentru construcție, modernizare și extindere. Cu un aport economic decisiv, fabrica a creat aproximativ 3.000 de locuri de muncă.

Anvelopele produse la Timișoara ajung în piețe precum Germania, România, Slovacia, Statele Unite, Franța, Turcia, Italia, Spania, Elveția și Polonia, alături de multe alte țări. Mărcile de elită ale lumii acordă încredere totală companiei. Continental Anvelope România este furnizor de Echipament Original (OE) pentru giganți precum Audi, Volvo, Toyota, Ford, Renault, Volkswagen și Dacia. Când o mașină premium iese pe poarta fabricii sale, anvelopele produse aici sunt deja montate, un semn clar că standardele de la Timișoara sunt la nivelul celor mai pretențioși producători auto.

Mai mult, Continental Anvelope România este parte din strategia globală „Vision 2030” a grupului. Asta înseamnă că aproape jumătate din  materiale prime folosite vor fi  regenerabile și reciclate în anvelope până în 2030. Anvelope moderne, precum EcoContact 7 și EcoContact 7 S, sunt produse local, optimizate pentru consum redus de combustibil, zgomot minim și o amprentă ecologică mai mică. Continental Anvelope România este un motor al economiei locale, un partener al comunității și un promotor al inovației. Compania investește nu doar în educație, sănătate, cultură și sport, ci și în tehnologii avansate, precum roboții de pulverizare și sisteme automate. Fiecare anvelopă produsă la Timișoara poartă amprenta excelenței Continental Anvelope România și contribuie la siguranța drumurilor din întreaga lume.

Distribuie această poveste: